Cupluri si legaturi pentru cupluri

         

De-a lungul timpului atat sociologia, psihologia precum si diferite scoli psihoterapeutice au cautat sa gaseasca, inteleaga si sa formuleze raspunsuri la intrebarile ce vin din nevoia de a cunoaste modul de functionare a relatiilor interumane: relatii de cuplu, relatii de familie, relatii grupale, relatii societale. In cele ce urmeaza voi incerca sa fac o scurta introducere in lumea relatiilor de cuplu din perspectiva psihanalizei care abordeaza relatia de cuplu ca ansamblu de legaturi intra- si inter-psihice din interactiunea carora se dezvolta cuplul si ulterior familia. Legaturile intra- si inter-psihice stau la baza functionarii cuplului, familiei si grupurilor.

O familie armonioasa cu o matrice familiala functionala si echilibrata se fundamenteaza pe o relatie de cuplu ale carei legaturi intre parteneri sunt ‘suficient de bune’ in sens winnicottian, astfel incat sa confere continuitate, stabilitate, siguranta si incredere reciproca.

Un grup armonios cu o matrice grupala functionala se fundamenteaza de asemenea pe relatiile de cuplu care se creeaza continuu in spatiul intergrupal (intre membrii grupului) si ale caror legaturi sunt suficient de bune pentru a asigura continuitate si fluenta in comunicarea atat la nivel verbal-cognitiv constient cat si la nivel afectiv pre-constient sau / si inconstient (intra-grupal).

Prin urmare iata cum, relatiile atat inter- si intra-familiale cat si cele inter- si intra-grupale se fundamenteaza pe legaturile relatiilor de cuplu existente in orice organism grupal: familie, grup, societate. Desprindem de aici notiunea de legatura ca fundament al functionarii relatiilor de cuplu din care ulterior, se dezvolta familia si grupul.

Cuplul (implicit familia si grupul) reprezinta un ansamblu de legaturi: legatura de alianta, legatura parentala, legaturile de filiatie, legaturile fraternale, legaturile genealogice, legaturile cu familiile de origine, legaturile de coabitare si legaturile grupului familial in raport cu exteriorul.

In 1959, W.R.Bion a dezvoltat o teorie a legaturii indreptandu-si atentia in special inspre relatia precoce a cuplului mama – copil si primele legaturi care se formeaza in cadrul acestei relatii. Astfel, prin legatura, Bion intelege relatia dintre subiect (copil) cu o functie (functia de hranire, ingrijire) mai degraba decat cu obiectul (obiect in sens psihologic desemneaza pesoana mamei sau a substitutului de mama) care il favorizeaza. Totodata acesta, face distinctia intre legatura intrapsihica (legaturile din lumea interna a persoanei respectiv: intre pulsiune si reprezentare, intre diferitele reprezentari, intre ratiune si afecte, intre subiect si propria-i capacitate de a gandi) si legatura interpersonala (adica, legaturile care se creeaza in relatie cu un celalalt diferit, in interactiunea dintre doua persoane in care fiecare in parte vine in relatie cu propria sa subiectivitate, lume interna).

E. Pichon-Rivière, in 1971, in Argentina, a dezvoltat la radul sau, o teorie a legaturii. El spunea: “Nu exista psihism in afara legaturii cu celalalt.” Pentru  E. Pichon-Rivière, legatura este o “structura complexa care include subiectul, obiectul, si interactiunea lor reciproca, prin procese de comunicare si invatare, intr-un cadru intersubiectiv”, intr-o relatie dialectica care permite internalizarea structurii legaturii si care dobandeste astfel o dimensiune intrasubiectiva. Acesta formuleaza ipoteza conform careia, inca de la inceput, copilul se afla intr-o situatie triangulara;  o terta parte se afla in cadrul diadei mama-copil si actioneaza din primul moment, cel putin in sufletul mamei. Astfel, individul se naste in interiorul unei retele de legaturi careia ii apartine. Facand trimitere la teoria Kleiniana (M. Klein 1927; ne referim la teoria obiect bun / obiect rau) el vorbeste de legatura buna (care isi are originea in experiente gratifiante) si de legatura rea (produs al experientelor frustrante).

S. Freud in 1921 in “Psihologia maselor si analiza Eului” subliniaza: “In viata psihica a individului, celalalt este considerat de cele mai multe ori un model, un obiect, un ajutor si un adresar si, prin urmare, psihologia individuala este simultan psihologie sociala, in sensul general dar intru-totul intemeiat al cuvantului”.

R. Kaës (1984), intr-un articol despre “Transmiterea psihica intergenerationala si intra-grupala”, distinge, referitor la legatura, pe de o parte starile legaturii si de cealalta parte structurile legaturii:

Starile legaturii corespund acelor legaturi imediate si “presupun o stare de nediferentiere primara necesara transmiterii directe a starilor emotionale inconstiente” prin ingrijiri, baie sonora si de limbaj, sprijinul si intretinerea (acordate sugarului, acordate prin sugar ansamblului grupului imediat).

Aceasta cautare a dependentei originare se manifesta mai tarziu in cadrul relatiilor de cuplu, a grupurilor si deci in grupul familial, ne spune R. Kaes, prin cautarea imperioasa a ambiantei. In timpul sedintelor de psihoterapie de cuplu, afectele, emotiile, senzorialul se resimt si dincolo de limbaj.

Structurile legaturii corespund unei diferentieri (unor relatii diferentiate) a membrilor, unii in raport cu ceilalti, asigurand distantarea necesara si permitand astfel separarea.

Catre acest lucru tindem sa ajungem in psihoterapia de cuplu din perspectiva psihanalizei de cuplu, pentru ca gandurile, emotiile sa devina din ce in ce mai usor de impartasit verbal.

A. Eiguer (1984), in lucrarea sa “Terapia psihanalitica a cuplului”, ne ofera cateva concluzii referitoare la teoria legaturii dupa Bion. Citez:

1. “Legatura ne duce cu gandul la o relatie in care ceea ce conteaza este intalnirea dintre doua psihisme.”
2. “Legatura se explica prin identificarea proiectiva menita sa stabileasca un afect sau o reprezentare instabila, si care declanseaza obligatoriu un proces de identificare introiectiva la celalalt.”
3. “Legatura exclude in schimb utilizarea identificarii proiective expulsive si masive, aceasta dovedindu-se a fi incapabila sa creeze conditiile unei relatii de dragoste si de elaborare.”
4. “Legatura pune in functiune procesele de identificare, unul raspunzandu-i celuilalt in oglinda. Ceea ce este transmis cauta sa isi regaseasca fata in fata imaginea identica.”
5. “Legatura face trimitere la narcisism, care se afla pe primul plan al elementului identificator.”
6. “Legatura reprezinta si o investitie obiectuala (pulsiunea trebuie sa gaseasca un deversor reperabil si satisfacator, incomplet bine inteles.”)

R. Losso in opera sa “Psichoanalisi della Famiglia” (2000), mai precis in capitolul 6 consacrat Psihanalizei de cuplu, ne ofera, printre altele, nouasprezece posibile motive pentru care indivizii formeaza cupluri:

• sa nu ramana singuri (cf.S. Freud 1921 “Psychologie des masses et analyse du moi”). “Individul se simte incomplet cand este singur” (1941). “Orice individ duce efectiv doua existente, una in care isi este singur suficient si una in care este o veriga intr-un lant la care este supus impotriva vointei sale, sau cel putin fara interventia acesteia”.
• pentru solutionarea situatiei oedipiene (trecerea de la endogamie la exogamie)
• pentru a lua locul parintilor intr-un mod fantasmatic
• ca o confirmare a propriei identitati, fireste, sexuala
• pentru satisfactie afectiva
• pentru o satisfactie sexuala stabila
• pentru a diminua vinovatia oedipiana (legata de fantasmele incestuoase si agresive)
• pentru a-si putea exprima agresivitatea intr-un spatiu relational securizat
• ca o modalitate de a-si capata independenta fata de familia de origine
• pentru a capata o dependenta care sa ii permita “mici regrese” si sa isi scoata masca sociala
• crearea aliantelor, atat impotriva familiei de origine, cat si impotriva lumii exterioare
• nevoia de a-l poseda pe celalalt
• pentru a-si asuma fantasmele de imortalitate prin descendenta
• pentru a-si crea o cultura familiala proprie si pentru a o transmite
• ca o reparatie a ranilor familiale “noi vom fi mai buni decat parintii nostri”
• posibilitate de proiect comun si de creativitate (joc si creativitate de D.W.Winnicott (1965).
• regasirea intimitatii diadei mama-copil, si repararea deficientelor din trecut ale acesteia
• regasirea iluziei infantile a fuziunii si a intregimii (total/partial): “este jumatatea mea”.

Totodata e important de retinut ca un cuplu este o legatura cu imaginea-cuplu interiorizata (imaginea cuplului parental) a fiecaruia dintre parteneri, precum si importanta ca in viata infantila (in copilarie) fiecare sa fi putut experimenta “capacitatea de a fi singur in prezenta cuplului”. (cf. R.Roussillon, RFP  T. LXVI, 2002).

In Romania abordarea psihoterapeutica din perspectiva psihanalizei de cuplu a debutat in anul 2009 sub egida A.P.S.Y.L.I.E.N. REC Association de la Psychanalyse des Liens – Recherche Enseignement Clinique, Franta in colaborare cu A.R.P.C.F. Asociatia Romana de Psihanaliza de Cuplu si Familie. Programul formativ este sustinut de catre psihanalist Rosa Jaitin Universite V, Paris si psihanalist Christian Joubert, Lyon si este organizat de Asociatia A.P.S.Y.L.I.E.N REC, Lyon si Asociatia  A.R.P.C.F., Bucuresti.

https://ro.warbletoncouncil.org/terapia-de-pareja-reconstruir-vinculos-6633

https://republica.ro/69-dintre-lucrurile-pentru-care-se-cearta-cuplurile-se-repeta-mereu-si-nu-par-a-avea-rezolvare-care-este

http://www.atoute.org/n/forum/showthread.php?t=95002&page=22